wcd - Schimbă oriunde directorul
chdir pentru Dos și Unix
wcd [opțiuni] [director]Wcd este un program de linie de comandă pentru a schimba rapid directorul. Economisește timp la tastarea de la tastatură. Trebuie să tastați doar o parte din numele unui director și wcd va sări la el. Wcd are o metodă de selecție rapidă în cazul potrivirilor multiple și permite utilizarea de alias și interzicerea directoarelor. Wcd include, de asemenea, un navigator interactiv în arborele de directoare, pe ecran complet, cu căutare rapidă.
Wcd a fost modelat după „Norton Change Directory” (NCD). NCD a apărut prima dată în The Norton Utilities, Release 4, pentru DOS în 1987, publicat de Peter Norton.
Wcd a fost portat pe diferite shell-uri de linie de comandă: DOS command.com, Windows cmd.exe și PowerShell, OS/2 cmd.exe și shell-uri Unix precum Bourne (sh), Bourne Again (bash), Korn (ksh) , Z shell (zsh) și C shell (csh) și altele, rulând pe orice sistem de operare.
Wcd acceptă seturi de caractere de 8 biți pe toate sistemele și are suport opțional pentru Unicode. Consultați secțiunea LOCALIZARE.
Consultați secțiunea INSTALARE, cum să configurați wcd pentru uz personal.
În mod implicit (dacă nu sunt folosite metacaractere), wcd caută un director cu un nume care începe cu numele tastat.
De exemplu, această comandă va schimba la directorul /home/nume_utilizator/Desktop al utilizatorului curent:
wcd DeskCând există mai multe potriviri, wcd va prezenta utilizatorului o listă cu toate potrivirile. Utilizatorul poate apoi să facă o selecție cu câteva apăsări de taste (de cele mai multe ori doar una).
Wcd acceptă următoarele metacaractere:
* se potrivește cu orice secvență de caractere (zero sau mai multe)
? se potrivește cu orice caracter
[SET] se potrivește cu orice caracter din setul specificat,
[!SET] sau [^SET] se potrivește cu orice caracter care nu se află în setul specificat.Un set este compus din caractere sau intervale; un interval arată ca un caracter cratimă, ca în 0-9 sau A-Z. [0-9a-zA-Z_] este setul minim de caractere permis în construcția modelului [..]. Caracterele internaționale (adică caracterele de 8 biți) sunt permise dacă sistemul le acceptă. Pentru a suprima semnificația sintactică specială a oricăruia dintre []*?!^-\ în interiorul sau în afara unei construcții [..] și pentru a potrivi exact caracterul, precedați caracterul cu o bară oblică inversă (\).
Utilizarea metacaracterelor face posibile căutări complexe. De exemplu, acesta se potrivește cu orice nume de director care se termină cu „top”:
wcd *topGăsește directoarele care au „top” oriunde în nume:
wcd *top*Găsește orice nume de director care începe cu „a”, „b” sau „c”:
wcd [a-c]*De asemenea, este posibil să dați o parte dintr-o cale de director. Aici Wcd caută directorul care începe cu „Desk” și care cale se potrivește cu *me/Desk*.
wcd me/DeskEste permisă introducerea oricărui fel de expresie cu bare oblice și metacaractere. De exemplu:
wcd src*/*1?/a*2Dacă nu se utilizează metacaractere și wcd găsește o potrivire perfectă, wcd va ignora toate potrivirile aproximative în mod implicit. Acest comportament poate fi schimbat cu opțiunea -w.
Navigatorul interactiv de arbore de directoare poate fi pornit folosind opțiunea -g.
wcd -gWcd generează un fișier cu datele arborelui în care caută directorul. Pe sistemele Unix și Windows, wcd adaugă legături simbolice la fișierul cu datele arborelui în timpul scanării discului, dar nu le urmează. Dacă ar urma legăturile, wcd ar putea sfârși prin a scana bucle infinite sau a scana porțiuni foarte mari ale unei rețele.
Wcd poate schimba, de asemenea, la directoare care nu se află în fișierul cu datele arborelui. De exemplu:
wcd ..Dacă wcd a găsit o potrivire, dar nu poate schimba la acel director, încearcă să-l elimine din fișierul implicit cu datele arborelui. Nu din fișierul suplimentar cu datele arborelui. A se vedea, de asemenea, opțiunea -k.
Wcd păstrează o stivă de directoare care este stocată pe disc. Stiva are o dimensiune implicită de 10 și este ciclică. Consultați opțiunile -z, -, + și =.
În mediile multi-utilizator, opțiunea -u poate fi folosită pentru a trece la directoarele altor utilizatori.
În sistemele DOS și Windows, nu contează dacă utilizați o bară oblică „/” sau o bară oblică inversă „\” ca separator de directoare.
În sistemele DOS și Windows este posibil să schimbați unitatea și directorul dintr-o singură mișcare, precedând numele directorului cu numele unității.
wcd d:gamesVersiunile Windows (linie de comandă, PowerShell, MSYS, zsh, cygwin) acceptă căi UNC LAN SMB Windows fără litera de unitate, cum ar fi \\servername\sharename. Linia de comandă Wcd pentru Windows folosește comanda „pushd” pentru a asocia automat o cale UNC la o literă de unitate. În Windows PowerShell, MSYS, zsh și Cygwin căile UNC sunt pe deplin implementate. Directorul de lucru curent poate fi o cale UNC.
Wcd acceptă redimensionarea consolei în consola Windows 10 și ConEmu (consultați https://conemu.github.io/) începând cu versiunea 6.0.3. Consola Windows 10 nu trebuie să fie în modul vechi (verificați proprietățile consolei). Este posibil ca ecranul să nu se reîmprospăteze atunci când proprietatea de «Aspect» din consolă „Încadrează automat textul când se redimensionează” este dezactivată. Ecranul poate fi reîmprospătat manual apăsând tasta F5.
Wcd are trei interfețe diferite pentru a alege dintr-o listă de potriviri. Interfața poate fi aleasă în timpul compilării.
Prima interfață folosește intrarea/ieșirea standard simplă (stdin/stdout). O listă numerotată este afișată în terminal. Utilizatorul trebuie să aleagă din această listă tastând un număr urmat de apăsarea tastei <Enter>. Această interfață nu oferă funcționalitatea de derulare înapoi în cazul unei liste lungi. Trebuie utilizată funcționalitatea de derulare înapoi a terminalului/consolei. Este foarte mică și portabilă.
A doua interfață este construită cu biblioteca „conio”. Aceasta oferă o funcționalitate încorporată de derulare înapoi. Utilizatorului i se prezintă o listă numerotată cu litere. Alegerea dintr-o listă se poate face apăsând doar o literă. Această interfață este rapidă, deoarece salvează apăsările de taste. Dacă este posibil, ecranul va fi restabilit după ieșire. Cine preferă să tasteze numere poate folosi opțiunea -N.
A treia interfață este construită cu biblioteca „curses”. Este similară cu interfața „conio”. Versiunea „curses” a wcd are, de asemenea, o interfață „grafică” suplimentară. Aceasta permite utilizatorului să selecteze un director dintr-un arbore de directoare, prin intermediul unui navigator interactiv pe ecran complet. Acesta are o metodă de navigare și căutare precum vim(1). Aceasta poate fi activată cu opțiunea -g.
Folosind opțiunea -o se poate reveni oricând la interfața intrare/ieșire standard (stdin/stdout).
Adaugă calea curentă la fișierul cu datele arborelui implicit.
Utilizați această opțiune pentru a adăuga rapid calea curentă la fișierul implicit cu datele arborelui. Rescanarea întregului disc poate dura mult timp în unele cazuri.
Adaugă căile curente și toate căile părinte la fișierul implicit cu datele arborelui.
Scanează arborele de directoare din CALEA și adaugă rezultatul la fișierul implicit cu datele arborelui. Exemple:
wcd -A .
wcd -A /home -A /etc
wcd -A d: -A e: -A \\server\shareÎn Windows se pot scana toate directoarele partajate ale unui server LAN Windows tastând ceva precum: wcd -A \\servername.
A se vedea, de asemenea, opțiunile -S, -s și -E.
Interzice calea curentă.
Wcd plasează calea curentă în fișierul de interdicții. Aceasta înseamnă că wcd ignoră toate potrivirile acestui director și ale subdirectoarelor sale.
Fișierul de interdicții poate fi editat cu un editor de text. Utilizarea metacaracterelor este acceptată și numele sunt corelate cu calea absolută.
Căile interzise nu sunt excluse de la scanarea discului. Pentru a face acest lucru, utilizați opțiunea -xf.
Modul CD direct. În mod implicit, wcd funcționează după cum urmează:
1. Încearcă să găsească o potrivire în fișierele cu datele arborelui.
2. Dacă n-o găsește, încearcă să deschidă directorul pe care l-ați introdus.În modul CD indirect, wcd funcționează în ordine inversă.
1. Încearcă să deschidă directorul pe care l-ați introdus.
2. Dacă nu poate, încearcă să găsească o potrivire în fișierele cu datele arborelui.Stabilește unitatea pentru fișierul stivă și scriptul-go (numai pentru DOS).
Fișierul stivă și fișierul script-go sunt stocate implicit pe unitatea C: dacă variabila de mediu HOME nu este definită. Utilizați această opțiune dacă unitatea C: este o unitate numai pentru citire. Această opțiune trebuie utilizată în fața opțiunilor de stivă -, + și =.
Adaugă calea curentă la fișierul suplimentar cu datele arborelui.
Utilizați această opțiune pentru a adăuga rapid calea curentă la fișierul suplimentar cu datele arborelui.
Adaugă căile curente și toate căile părinte la fișierul suplimentar cu datele arborelui.
Scanează arborele de directoare din CALEA și-l adaugă la fișierul suplimentar cu datele arborelui. A se vedea, de asemenea, opțiunile -A și -S.
Citește fișierul cu datele arborelui FIȘIER. Nu citește fișierul implicit cu datele arborelui.
Citește fișierul cu datele arborelui FIȘIER în plus față de fișierul implicit cu datele arborelui.
Interfață grafică (numai în versiunea cu interfață „curses”).
Wcd pornește o interfață „grafică” bazată pe curses textual. Utilizatorul poate selecta un director prin intermediul unui navigator interactiv pe ecran complet. Acesta are o metodă de navigare și căutare precum vim(1).
Dacă nu este dat niciun șir de căutare, wcd prezintă întregul arbore care se află în fișierul implicit cu datele arborelui și fișierele suplimentare cu datele arborelui.
Dacă este dat un șir de căutare, lista de potriviri este prezentată ca un arbore de directoare.
Aspectul arborescent implicit este similar cu aspectul arborescent al NCD-ului original pe DOS. Diferența de aspect este că în NCD toate directoarele de același nivel de adâncime au fost aliniate vertical pe întregul arbore. Acest lucru a fost posibil în NCD, deoarece lățimea maximă a unui nume de director în DOS era de 12 (8,3) caractere. În sistemele de operare moderne, numele directoarelor pot fi foarte lungi, deci și diferențele de lungime pot fi mari. Prin urmare, dosarele cu aceeași adâncime nu sunt aliniate vertical pe întreg arborele în wcd, ci doar în subramuri. Deci, există o mișcare laterală atunci când vă deplasați direct în sus și în jos de la o subramură la alta subramură.
Comportamentul de navigare în Wcd este exact același ca în NCD original. De exemplu, dacă apăsați tasta «Jos», mergeți la următorul director cu același nivel de adâncime, sărind peste ramuri. Acest lucru permite navigarea rapidă prin arbore.
Consultați opțiunile -Ta, -TC și -Tc pentru a modifica comportamentul de navigare.
Afișează fișierele cu datele arborelui, ca arbore la ieșirea standard.
Scrie un fișier script-go în directorul CALEA. De exemplu, în Unix, wcd -G CALEA va scrie un fișier go-script în CALEA/wcd.go.
Nu creează fișierul script-go. Această opțiune poate fi folosită în combinație cu opțiunea -j dacă nu se dorește ca wcd să creeze un fișier script-go.
Afișează ajutorul și iese.
Ignoră diferența dintre majuscule/minuscule. Versiunile Dos și Windows ale wcd ignoră diferența dintre majuscule/minuscule în mod implicit. Versiunile Unix/Cygwin respectă diferența dintre majuscule/minuscule în mod implicit.
Respectă diferența dintre majuscule/minuscule. A se vedea, de asemenea, opțiunea -i.
Ignoră semnele diacritice pentru scripturile latine. Literele cu semne diacritice se potrivesc cu litera de bază fără semne diacritice. Sunt acceptate următoarele codificări latine: CP437, CP850, CP852, CP1250, CP1252, ISO-8859-1, ISO-8859-2 și Unicode Latin-1, Latin Extended-A și Latin Extended-B. A se vedea, de asemenea, https://ro.wikipedia.org/wiki/Semn_diacritic, sau în engleză: http://en.wikipedia.org/wiki/Diacritic, pentru cei care au cunoștințe de limbă, și vor să aprofundeze această temă
Respectă diacriticele (implicit). A se vedea, de asemenea, opțiunea -I.
Doar modul „go”.
În acest mod, wcd nu va prezenta o listă atunci când există mai multe directoare care se potrivesc cu directorul dat. Wcd va schimba doar la prima opțiune. Când wcd este invocat din nou cu aceleași argumente, va schimba la următoarea opțiune și așa mai departe.
Wcd va afișa directorul la care merge la ieșirea standard. În acest fel, poate fi utilizată o metodă diferită de instalare. S-ar putea face următoarea funcție pentru un shell compatibil POSIX:
wcd ()
{
cd "$($HOME/bin/wcd.exe -j $@)"
}Când utilizați un shell vechi care nu acceptă înlocuirea comenzii „$()”, trebuie să utilizați înlocuirea comenzii în stil vechi cu ghilimele înapoi «`».
wcd ()
{
cd "`$HOME/bin/wcd.exe -j $@`"
}În sistemele Windows, dacă cineva rulează shell 4NT, se poate face următorul alias:
alias wcd `cd %@execstr[wcdwin32.exe -z 0 -j %1]`Această metodă elimină necesitatea utilizării scriptului-go, astfel încât se poate folosi opțiunea -GN în combinație cu -j.
Păstrează căile.
Păstrează căile în fișierul cu datele arborelui atunci când wcd nu poate schimba la ele. Comportamentul implicit al wcd este de-a încerca să elimine căile din datele arborelui atunci când wcd nu poate schimba la ele. Cu această opțiune, acest comportament este dezactivat.
Utilizează culori în modul grafic.
Numește calea curentă cu ALIAS. Wcd plasează calea curentă cu alias ALIAS în fișierul de alias. Intrările de alias respectă diferența dintre majuscule/minuscule.
Afișează numele fișierului de alias și listează toate intrările de alias ce le conține.
Creează directorul și-l adaugă în fișierul cu datele arborelui.
Afișează licența de distribuție.
Creează directorul și-l adaugă în fișierul suplimentar cu datele arborelui.
Citește fișierul cu datele arborelui relativ de la CALEA.
Nu citește fișierul implicit cu datele arborelui. Fișierul cu datele arborelui relativ ar trebui să fi fost deja creat folosind opțiunea wcd +S. CALEA poate indica, de asemenea, direct către un fișier.
Un exemplu. Să presupunem că un alt sistem a fost montat la punctul de montare /mnt/network:
wcd -n /mnt/network srcWcd deschide fișierul cu datele arborelui relativ în /mnt/network/. Fișierul conține căile relative din acel punct.
Citește fișierul cu datele arborelui relativ pe lângă fișierul implicit cu datele arborelui. A se vedea opțiunea -n.
Utilizează numere în loc de litere.
Wcd cu o interfață bazată pe „conio” sau „curses” (a se vedea secțiunea Interfețe) prezintă o listă de potriviri numerotată implicit cu litere. Când se utilizează opțiunea -N, lista de potriviri este numerotată cu numere. Indiferent dacă opțiunea -N este prezentă, sau nu, se poate tasta o literă sau numere pentru a face o selecție din lista de potriviri.
Utilizează interfața intrare/ieșire standard (stdin/stdout).
Când dintr-un anumit motiv interfața „conio” sau „curses” a wcd nu funcționează, se poate reveni la interfața intrare/ieșire standard (stdin/stdout) a wcd folosind opțiunea -o.
Afișează toate potrivirile la ieșirea standard.
Funcționare mai silențioasă. Afișarea potrivirii finale este suprimată.
Elimină directorul și-l elimină și din fișierul cu datele arborelui.
Dacă directorul este gol, wcd îl va șterge și va încerca să-l elimine din fișierul cu datele arborelui.
Șterge în mod recurs directorul și-l elimină din fișierul cu datele arborelui.
Wcd va șterge directorul și toate subdirectoarele și fișierele sale și va elimina directoarele acestea din fișierul cu datele arborelui.
Scanează/Rescanează discul din directorul $HOME. Dacă variabila HOME nu este definită, discul este scanat din directorul rădăcină /.
Fișierul implicit cu datele arborelui, existent, este suprascris.
Directorul de scanare implicit poate fi anulat cu variabila de mediu WCDSCAN. A se vedea secțiunea VARIABILE DE MEDIU.
Scanează arborele de directoare din CALEA și suprascrie fișierul implicit cu datele arborelui. A se vedea, de asemenea, opțiunile -A, -s și -E. De exemplu, cu opțiunea -A puteți crea un fișier implicit cu datele arborelui la alegere. Exemple:
Unix:
wcd -S /
wcd -S /home -A /etc -A /usrDOS/Windows:
wcd -S c:/
wcd -S c: -A d: -A \\server\shareCu versiunile Windows se pot scana toate directoarele partajate ale unui server LAN Windows tastând ceva precum: wcd -S \\servername.
Scanează discul de la CALEA și plasează căi relative într-un fișier cu datele arborelui relativ. Acest fișier este utilizat de opțiunile -n și +n ale «wcd». De exemplu, wcd -n CALEA src.
Nu șterge dosarul de montare temporar /tmp_mnt (numai în Unix)
Wcd elimină în mod implicit /tmp_mnt/ din potriviri. Directorul /tmp_mnt este utilizat de auto-mounter. Acest comportament poate fi dezactivat cu opțiunea -t.
Desenează arborele cu caractere ASCII. Utilizați această opțiune dacă caracterele desenate nu sunt afișate corect în terminalul dumneavoastră.
Metodă alternativă de navigare în arborele grafic.
În aspectul implicit al arborelui în stil NCD, opțiunea -Ta dezactivează accesul la directoare care nu au legătură.
În modul arbore compact, modul alternativ face navigarea similară cu navigarea în managerii de fișiere GUI, cum ar fi Windows Explorer sau Linux KDE Konqueror. Apăsând „Sus” și „Jos”, va muta dosarul selectat cu o linie în sus sau în jos. Apăsând prima dată „Stânga”, subdosarele sunt pliate, iar la următoarea apăsare a tastei „Stânga” se deplasează cu adevărat la stânga.
Puteți comuta din mers între navigarea implicită și cea alternativă apăsând <Shift-A>.
Când modul alternativ de navigare este activat, veți vedea un „A” în colțul din dreapta jos.
Vizualizare centrată în arborele grafic. Directorul selectat rămâne în mijlocul ecranului. Modul centrat al arborelui grafic poate fi, de asemenea, activat și dezactivat cu tasta <t>.
Comportamentul standard necentrat, care minimizează mișcarea arborelui, este același ca în NCD original.
În mod implicit, arborele „grafic” este desenat în același mod în care a făcut-o NCD-ul original pe DOS. Pe DOS, o cale de director poate avea doar 66 de caractere în total. Cu structurile de directoare profunde de astăzi, arborele poate deveni foarte lat. Pentru a depăși acest lucru, wcd poate desena arborele într-un mod compact, similar cu majoritatea managerilor de fișiere GUI, cu un singur folder pe linie. Utilizați opțiunea -Tc sau comutați din mers cu tasta <m>.
Fonturile vechi CJK din Asia de Est (chineză, japoneză și coreeană) au anumite caractere și simboluri de desen de linii cu o lățime de 2 coloane, în timp ce lățimea Unicode normală pentru aceste caractere este de 1 coloană. De exemplu fontul raster chinezesc CP936 pe Windows și fontul Simsun. Utilizați această opțiune pentru o conturare corectă a arborelui grafic atunci când este utilizat un font CJK vechi.
Când modul CJK este activat, veți vedea un „C” în colțul din dreapta jos.
Scanează fișierul cu datele arborelui, al altui utilizator pe baza a UTILIZATOR, nu scanează propriul dumneavoastră fișier cu datele arborelui implicit. A se vedea, de asemenea, secțiunea VARIABILE DE MEDIU pentru WCDUSERSHOME.
În Unix/Cygwin, directorul de bază pentru directoarele acasă ale utilizatorilor se presupune a fi C </home>. wcd va căuta c </home/nume_utilizator/.treedata.wcd> și c </home/nume_utilizator/.wcd/.treedata.wcd>, în această ordine, și va citi primul care există și poate fi citit. În DOS/Windows, directorul de bază pentru directoarele acasă ale utilizatorului se presupune a fi C <\\ Users>, astfel încât wcd încearcă să citească C <\\Users\Nume_Utilizator reedata.wcd> și C <\\Users\Nume_Utilizator\.wcd reedata.wcd>.
Citește fișierul implicit „treedata.wcd” al utilizatorului UTILIZATOR, pe lângă propriul dumneavoastră fișier „treedata.wcd”.
Afișează mesaje detaliate. Cu această opțiune, wcd afișează toate filtrele, interdicțiile și excluderile.
Afișează informațiile despre versiune și iese.
Doar potrivire cu ajutorul metacaracterelor. Tratează toate potrivirile ca potriviri cu metacaractere (caractere Jocker).
Exclude CALEA de la scanare.
Când această opțiune este folosită, wcd va exclude CALEA și toate subdirectoarele sale atunci când wcd scanează un disc. Metacaracterele sunt acceptate și corelate cu căi absolute. Opțiunea -x poate fi folosită de mai multe ori.
wcd -x <calea1> -x <calea2> -sOpțiunea -x trebuie folosită înaintea oricărei opțiuni de scanare (-s, -S, +S, -A, -E).
În sistemele DOS/Windows trebuie să specificați litera unității, în cazul în care este definită variabila de mediu HOME sau WCDHOME. Dacă HOME sau WCDHOME este definită, trebuie să specificați litera unității. Un exemplu:
wcd -x c:/temp -S c:În caz contrar, nu trebuie să specificați litera de unitate.
wcd -x /temp -sExclude toate căile listate în FIȘIER de la scanare.
Când este utilizată această opțiune, wcd va exclude toate căile listate în FIȘIER și toate subdirectoarele lor atunci când wcd scanează un disc. Metacaracterele sunt acceptate și sunt corelate cu căi absolute; o cale pe linie. Fiți conștienți de faptul că wcd nu va ignora spațiile libere de început sau de final de pe o linie, deoarece sunt caractere legale într-un nume de director. Opțiunea -xf poate fi folosită de mai multe ori. Când doriți să excludeți toate căile interzise de la scanare, puteți face următoarele (exemplu pentru wcd în Unix):
wcd -xf ~/.ban.wcd -sSunt acceptate metacaracterele. De exemplu, pentru a exclude toate directoarele dumneavoastră „Subversion” cu fișiere administrative adăugați o linie cu */.svn.
Opțiunea -xf trebuie folosită înaintea oricărei opțiuni de scanare (-s, -S, +S, -A, -E).
Răspunde Da (Yes) la toate întrebările.
Wcd nu va solicita utilizatorului întrebări da/nu, dar presupune că utilizatorul răspunde da la toate întrebările. Aceasta poate fi utilizată în combinație cu opțiunea -rmtree. Această opțiune trebuie utilizată în fața opțiunilor care pot conduce la întrebări da/nu.
Stabilește dimensiunea maximă a stivei la NUMĂR.
Dimensiunea implicită a stivei este 10. Operația de stivă poate fi dezactivată setând dimensiunea la 0. Această opțiune trebuie utilizată în fața oricăror alte operațiuni de stivă (-,+,=) . În caz contrar, dimensiunea stivei va fi setată înapoi la valoarea implicită de 10.
O comandă corectă este:
wcd -z 50 -Noua dimensiune a stivei va fi 50, wcd va merge cu un director înapoi. O comandă greșită este:
wcd - -z 50Wcd merge cu un director înapoi, stiva primește dimensiunea implicită 10. -z 50 este ignorată.
Adăugați această opțiune ca prima opțiune la alias sau funcția dumneavoastră wcd. De exemplu, pentru un shell compatibil POSIX, aceasta ar fi:
wcd ()
{
wcd.exe -z 50 "$@"
. ${WCDHOME:-${HOME}}/bin/wcd.go
}Plasează directorul în stivă de NUMĂR de ori. Implicit este 1 (o dată).
Merge înapoi un director. Comanda wcd - merge cu un director înapoi. Pentru a merge înapoi cu mai multe directoare, adăugați un număr la opțiunea „-”. De exemplu, comanda wcd -3. Stiva este ciclică.
Scoate directorul din stivă de NUMĂR de ori. Implicit este 1 (o dată).
Merge înainte un director. Comanda wcd + merge cu un director înainte. Pentru a merge înainte cu mai multe directoare, adăugați un număr la opțiunea „+”. De exemplu, comanda wcd +2. Stiva este ciclică.
Afișează stiva.
Utilizați această opțiune dacă nu vă amintiți unde vă aflați în stivă. Stiva este afișată și puteți alege un număr. Locul curent în stivă este marcat cu un asterisc *.
Directorul de lucru curent al unui shell Unix poate fi schimbat doar prin comanda internă cd(1). Prin urmare, programul este întotdeauna apelat printr-o funcție sau un alias. Funcția sau alias generează un script shell (script-go) care este generat de programul wcd. Wcd poate funcționa numai după ce funcția sau alias sunt definite.
O altă influență importantă asupra instalării dumneavoastră este definirea variabilelor de mediu HOME și WCDHOME. A se vedea secțiunea VARIABILE DE MEDIU.
Pentru un shell POSIX (ksh, bash, zsh etc.) în Unix, Linux, Cygwin sau MSYS nativ adăugați următoarea funcție la fișierul de configurare al shell-ului (de exemplu, Bash folosește $HOME/.bashrc):
wcd ()
{
CALEA/wcd.exe "$@"
. ${WCDHOME:-${HOME}}/bin/wcd.go
}Înlocuiți CALEA cu locația în care a fost instalat executabilul wcd. Reîncărcați fișierele de configurare a shell-ului sau porniți un nou shell.
Locația scriptului-go wcd.go diferă în funcție de shell.
Wcd pentru bash DOS DJGPP și bash OS/2 necesită o funcție diferită. Scriptul-go nu este scris într-un director bin, iar dacă WCDHOME și HOME nu sunt ambele definite, scriptul-go este scris pe c:/.
bash DOS:
wcd ()
{
CALEA/wcdbash.exe "$@"
. ${WCDHOME:-${HOME:-"c:"}}/wcd.go
}bash OS/2:
wcd ()
{
CALEA/wcdos2bash.exe "$@"
. ${WCDHOME:-${HOME:-"c:"}}/wcd.go
}Versiunea WinZsh de wcd necesită o funcție puțin diferită. Scriptul-go nu va fi niciodată scris în c:/.
wcd ()
{
CALEA/wcdwin32zsh.exe "$@"
. ${WCDHOME:-${HOME}}/wcd.go
}Consultați secțiunea FIȘIERE pentru mai multe informații.
Adăugați următorul alias la fișierul de configurare al shell-ului, $HOME/.cshrc sau $HOME/.tcshrc :
if ( ${?WCDHOME} ) then
alias wcd "CALEA/wcd.exe \!* ; source $WCDHOME/bin/wcd.go"
else
alias wcd "CALEA/wcd.exe \!* ; source $HOME/bin/wcd.go"
endifÎnlocuiți CALEA cu locația în care a fost instalat executabilul wcd. Reîncărcați fișierele de configurare a shell-ului sau porniți un nou shell.
Despachetați fișierul zip și adăugați directorul bin la variabila dumneavoastră de mediu PATH.
În linia de comandă Windows, un program Windows nu poate modifica directorul de lucru curent, dar un fișier .bat poate. Scriptul de loturi de comenzi wcd.bat rulează programul wcd care generează un nou script de loturi de comenzi wcdgo.bat. Apoi wcd.bat rulează wcdgo.bat care schimbă de fapt directorul.
Într-o linie de comandă Windows VISTA și versiunile ulterioare, este posibil să aveți acces limitat la directoare. Pentru a avea acces la mai multe directoare aveți nevoie de drepturi de administrator. Puteți obține o Linie de comandă cu drepturi de administrator dacă faceți clic dreapta pe pictograma Linie de comandă și selectați Rulează ca administrator.
Adăugați următoarea funcție la profilul dumneavoastră de utilizator PowerShell. Locația acestui profil este stocată în variabila $profile. Este necesar ca una dintre variabilele de mediu HOME sau WCDHOME să fie definită.
function wcd
{
CALEA\wcdwin32psh.exe $args
& $env:HOME\wcdgo.ps1
}Înlocuiți CALEA cu locația în care a fost instalat executabilul wcd. Porniți un nou PowerShell. «wcd» pentru PowerShell acceptă doar furnizorul de sistem de fișiere. Niciun alt furnizor.
Într-o linie de comandă OS/2 (cmd.exe), un program OS/2 nu poate schimba directorul de lucru curent. De aceea wcd generează un script de comandă wcdgo.cmd care trebuie executat în shell-ul curent. Scriptul wcd.cmd execută mai întâi wcdos2.exe, care creează scriptul wcdgo.cmd. Apoi wcd.cmd execută scriptul wcdgo.cmd.
Limba principală este selectată cu variabila de mediu LANG. Variabila LANG constă din mai multe părți. Prima parte este codul limbii cu litere mici. A doua este opțională și este codul țării cu majuscule, precedat de un caracter de subliniere. Există, de asemenea, o a treia parte opțională: codificarea caracterelor, precedată de un punct. Câteva exemple pentru shell-uri de tip standard POSIX:
export LANG=ro Română
export LANG=ro_RO Română, România
export LANG=ro_MO Română, Republica Moldova
export LANG=es_ES Spaniolă, Spania
export LANG=es_MX Spaniolă, Mexic
export LANG=en_US.iso88591 Engleză, SUA, codificarea Latin-1Pentru o listă completă a codurilor de limbă și de țară, consultați manualul gettext(1): http://www.gnu.org/software/gettext/manual/gettext.html#Language-Codes În sistemele Unix, puteți utiliza comanda locale(1) pentru a obține informații specifice despre localizare.
Cu variabila de mediu LANGUAGE puteți specifica o listă de limbi prioritare, separate prin două puncte. wcd dă preferință variabilei LANGUAGE față de LANG. De exemplu, mai întâi olandeză și apoi germană: LANGUAGE=nl:de. Mai întâi trebuie să activați localizarea, setând LANG sau LC_ALL la o altă valoare decât C, înainte de a putea utiliza o listă de priorități de limbă prin variabila LANGUAGE. Consultați și manualul gettext(1): http://www.gnu.org/software/gettext/manual/gettext.html#The-LANGUAGE-variable
Dacă selectați o limbă care nu este disponibilă, veți primi mesajele standard în limba engleză.
Cu variabila de mediu WCDLOCALEDIR, variabila LOCALEDIR folosită în timpul compilării și instalării wcd poate fi anulată. LOCALEDIR este folosită de wcd cu suport pentru limba maternă pentru a găsi fișierele de limbă. Valoarea implicită GNU este /usr/local/share/locale. Tastând wcd -V, wcd va afișa valoarea variabilei LOCALEDIR, ce este utilizată.
Dacă ați instalat wcd într-un alt director decât directorul implicit, poate fi necesar să definiți variabila de mediu WCDLOCALEDIR pentru a indica directorul local.
Un exemplu pentru linia de comandă (cmd) Windows:
set WCDLOCALEDIR=c:/prefixul_meu/share/localeUn exemplu pentru un shell POSIX:
export WCDLOCALEDIR=$HOME/share/localeCând există mai multe potriviri de directoare, wcd prezintă o listă sortată. Sortarea depinde de configurările de localizare. Dacă a fost definită variabila de mediu LANG, potrivirile sunt sortate ca și cum dicționarele sau agendele telefonice sunt sortate în limba respectivă. De exemplu, punctele și liniuțele sunt ignorate sau literele e cu și fără accent sunt văzute ca fiind aceeași literă sau diferența între majuscule și minuscule este ignorată.
Sortarea dă preferință variabilei de mediu LC_COLLATE față de LANG. Dacă faceți LC_COLLATE egal cu C sau POSIX, sortarea locală este dezactivată. De exemplu, dacă doriți limba olandeză, dar nu sortarea olandeză, puteți să faceți acest lucru:
export LANG=nl_NL
export LC_COLLATE=CÎn ceea ce privește codificarea caracterelor, wcd va acorda preferință variabilei LC_CTYPE față de LANG. De exemplu, pentru a configura codificarea caracterelor la UTF-8, se poate face următoarea configurare de mediu.
export LC_CTYPE=ro_RO.UTF-8Toate variabilele de mediu de localizare care încep cu LC_ sunt anulate de variabila de mediu LC_ALL dacă este definită. Wcd dă preferință lui LC_ALL față de LC_COLLATE și LC_CTYPE.
Există două grupuri de pagini de cod: pagini de cod DOS (OEM) și pagini de cod Windows (ANSI). Codificarea implicită pentru Windows, atunci când este configurată cu parametrii regionali occidentali, este ANSI CP1252. Programele Windows, de exemplu Notepad, folosesc această pagină de cod ANSI implicită a sistemului. Consola Windows utilizează implicit o pagină de coduri OEM (CP437 sau CP850) pentru compatibilitate cu programele DOS. Dacă utilizați o versiune DOS a wcd într-o consolă Windows, aceasta va funcționa, din cauza paginii de cod DOS. Dar versiunea DOS a wcd nu are suport pentru nume lungi de directoare și unități de rețea în Windows.
Versiunea Windows a wcd este un program Windows nativ și va folosi pagina de cod ANSI a sistemului Windows. Deci, într-un Windows din regiunea occidentală, va folosi pagina de coduri CP1252 pentru nume de directoare și mesaje. Pentru a obține rezultate consistente, independent de pagina de cod activă, toate versiunile Windows ale wcd convertesc ieșirea ANSI în ieșire Unicode în linia de comandă și PowerShell.
Fontul raster al consolei acceptă numai pagina originală de coduri OEM instalată cu Windows, așa că va trebui să schimbați fontul consolei la „truetype” Lucida Console pentru ca literele Unicode (și ANSI) să apară corect.
Versiunile non-Unicode ale wcd înainte de versiunea 5.2.0 folosesc ieșirea ANSI simplă. Pentru aceste versiuni mai vechi, pagina de cod a consolei trebuie să fie aceeași cu pagina de cod a sistemului (modificată la 1252) pentru ca wcd pentru Windows să funcționeze corect cu caractere speciale, cum ar fi caractere accentuate sau simbolul „Euro”.
Pagina de coduri a sistemului Windows poate fi modificată prin opțiunile regionale din Panoul de control. Pagina de cod a consolei Windows este schimbată cu comanda chcp.
Când tastați wcd -V, este afișată codarea reală a caracterelor folosită de wcd. Tastați comanda chcp pentru a afișa pagina de cod activă a consolei Windows.
Wcd are suport opțional pentru Unicode. Pentru a vedea dacă wcd a fost construit cu suport Unicode, tastați wcd -V. Dacă terminalul/consola și fontul dumneavoastră acceptă acest lucru, ar trebui să vedeți simbolul euro și caracterele chinezești (însemnând: „Chineză”).
Wcd a fost parțial convertit la Unicode. În nucleul său, wcd gestionează toate datele ca un flux de octeți. Doar liniile afișate pe ecran sunt convertite din mers în caractere late Unicode. Wcd se bazează pe deplin pe funcțiile bibliotecii «libc» și nu are cod specific UTF-8. A se vedea, de asemenea, http://www.cl.cam.ac.uk/~mgk25/unicode.html
Wcd are suport opțional pentru potrivirea Unicode cu normalizare. Pentru a afla dacă wcd are suport pentru normalizare, tastați wcd -V. Wcd cu suport pentru normalizare Unicode se va potrivi cu numele Unicode pe baza echivalenței compatibile. Fără suport pentru normalizarea Unicode, numele se potrivesc atunci când sunt echivalente binar. A se vedea, de asemenea, http://en.wikipedia.org/wiki/Unicode_normalization
Pentru a vizualiza caracterele UTF-8, consola/terminalul dumneavoastră trebuie să accepte și UTF-8. Versiunea xterm care vine cu XFree86 4.0 sau o versiune ulterioară include suport pentru UTF-8. Pentru a-l activa, porniți xterm(1) într-o localizare UTF-8 și utilizați un font cu codificare iso10646-1, de exemplu cu
LC_CTYPE=en_GB.UTF-8 xterm -u8 -fn '-Misc-Fixed-Medium-R-SemiCondensed--13-120-75-75-C-60-ISO10646-1'Distribuțiile moderne de GNU/Linux acceptă implicit UTF-8. Ar trebui să funcționeze și alte codificări de caractere pe mai mulți octeți, dar acest lucru nu a fost testat.
Wcd presupune că fișierele treedata.wcd/extra.wcd sunt codificate în codificarea caracterelor localizării. Nu există marcaje de ordine a octeților (BOM) scrise în fișierele treedata.wcd/extra.wcd.
În Windows, Unicode este acceptată în toate versiunile de PowerShell și în linia de comandă Windows în Windows 7 (sau o versiune ulterioară). Unicode funcționează și în Take Command sau TCC/LE realizat de JP Software, care poate fi folosit cu versiuni mai vechi de Windows (XP/Vista).
În Windows, toate numele directoarelor de pe disc sunt codificate în UTF-16 Unicode. Pentru programele Windows non-Unicode, caracterele Unicode sunt convertite în pagina de coduri ANSI implicită. Pentru caracterele care nu fac parte din configurarea regională, această conversie nu este posibilă, iar programele non-Unicode afișează un semn de întrebare sau un caracter greșit.
Wcd cu suport Unicode va citi numele directoarelor codificate UTF-16 și le va converti intern în UTF-8. Toate fișierele treedata.wcd/extra.wcd sunt codificate în UTF-8 și nu sunt compatibile cu versiunea non-Unicode a wcd. Wcd va crea un script-go codificat în UTF-8.
Toate versiunile de Windows PowerShell pot rula scripturi codificate în UTF-8, cu condiția să existe un marcaj de ordine a octeților (BOM) UTF-8 în script.
Începând cu Windows 7, este posibil ca în linia de comandă Windows să se schimbe directorul, cu un script de loturi de comenzi, într-un director cu litere Unicode în nume. Numele directorului trebuie să fie codificat în UTF-8, iar scriptul de loturi de comenzi trebuie să nu să aibă un marcaj de ordine a octeților (BOM). Pagina de cod activă din linia de comandă trebuie definită la 65001 (UTF-8) înainte de comanda «cd». Wcd pentru linia de comandă va crea un astfel de script-go wcdgo.bat. Mai întâi schimbă pagina de coduri la 65001, apoi schimbă directorul și, în final, configurează pagina de coduri înapoi la pagina de coduri inițială.
Trebuie să configurați fontul la True Type Lucida Console (nu fontul raster) atunci când literele nu apar corect.
Versiunea Wcd non-Unicode Windows poate citi fișiere treedata.wcd/extra.wcd Unicode începând cu versiunea 5.2.0, cu condiția să existe un marcaj de ordine a octeților (BOM) în fișier (a se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Byte_order_mark ), dar nu poate schimba la directoare cu litere Unicode în nume care nu fac parte din pagina de cod ANSI implicită a sistemului. Versiunea Unicode Windows a wcd scrie un marcaj de ordine a octeților (BOM) în fișierele treedata.wcd/extra.wcd codificate UTF-8 începând cu versiunea 5.2.0, ceea ce le face să fie citite și de BlocNote (notepad).
Cygwin acceptă Unicode începând cu versiunea 1.7. Stratul Cygwin are grijă ca numele Windows UTF-16 Unicode să fie convertite în UTF-8. Deci programele, cum ar fi wcd, nu trebuie să fie conștiente de acest lucru și pot funcționa folosind codificarea UTF-8 ca pe Unix/Linux. Stabiliți codificarea caracterelor la UTF-8 cu variabila de mediu LANG sau LC_CTYPE. Este posibil să fie nevoie să scanați din nou unitățile. Trebuie să configurați fontul la True Type Lucida Console (nu fontul raster) dacă utilizați consola implicită Cygwin.
Versiunea Cygwin se comportă exact ca versiunea Unix a wcd. Nu există niciun marcaj de ordine a octeților (BOM) scris în fișierele treedata.wcd/extra.wcd și se presupune că acestea sunt codificate în codificarea caracterelor localizării Cygwin.
Dacă variabila de mediu WCDHOME este definită, wcd va folosi WCDHOME în loc de HOME. Toate fișierele *.wcd sunt fișiere text. Ele pot fi editate cu un editor de text. Versiunea de linie de comandă Windows a wcd se comportă ca versiunea DOS. Versiunea Cygwin a wcd se comportă ca versiunea Unix.
Programul. În shell-urile Unix, programul este întotdeauna apelat printr-o funcție sau un alias, deoarece directorul de lucru curent al unui shell Unix poate fi schimbat doar prin comanda internă «cd». A se vedea, de asemenea, secțiunea INSTALARE.
Acesta este fișierul fișierul implicit cu datele arborelui în care wcd caută potriviri. Dacă acesta nu are permisiuni de citire, wcd va crea unul nou.
DOS: \treedata.wcd sau %HOME%\treedata.wcd
Unix: $HOME/.treedata.wcdUn fișier suplimentar cu datele arborelui, opțional. Dacă există și are permisiuni de citire, wcd va încerca să găsească potriviri și în acest fișier.
DOS: \extra.wcd sau %HOME%\extra.wcd
Unix: $HOME/.extra.wcdÎn acest fișier opțional wcd plasează căile interzise. A se vedea opțiunea -b. Metacaracterele (caracterele Joker) sunt acceptate.
DOS: \ban.wcd or %HOME%\ban.wcd
Unix: $HOME/.ban.wcdFișier opțional cu alias ale wcd. A se vedea opțiunea -l.
DOS: \alias.wcd sau %HOME%\alias.wcd
Unix: $HOME/.alias.wcdÎn acest fișier, wcd își stochează stiva. Litera unității poate fi schimbată cu opțiunea -d.
DOS: c:\stack.wcd sau %HOME%\stack.wcd
Unix: $HOME/.stack.wcdNumele fișierului de stivă poate fi schimbat cu variabila de mediu WCDSTACKFILE. A se vedea secțiunea VARIABILE DE MEDIU.
Acesta este scriptul shell pe care wcd.exe îl creează de fiecare dată. Este obținut prin intermediul unei funcții sau un alias. Litera unității poate fi schimbată cu opțiunea -d. Din motive istorice, este plasat implicit în $HOME/bin pe sistemele Unix. Directorul acestui fișier poate fi schimbat cu opțiunea -G.
DOS bash: c:/wcd.go sau $HOME/wcd.go
linia de comandă Windows: c:\wcdgo.bat sau %HOME%\wcdgo.bat
Windows PowerShell: $env:HOME\wcdgo.ps1
WinZsh: $HOME/wcd.go
Cygwin/MSYS: $HOME/bin/wcd.go
linia de comandă OS/2: c:\wcdgo.cmd sau %HOME%\wcdgo.cmd
bash OS/2: c:/wcd.go sau $HOME/wcd.go
Unix: $HOME/bin/wcd.goFișier text cu căi relative din DIR. A se vedea opțiunile +S, -n și +n.
DOS: CALEA\rtdata.wcd
Unix: CALEA/.rtdata.wcdWcd utilizează implicit variabila de mediu HOME pentru a determina unde să-și stocheze fișierele. A se vedea, de asemenea, secțiunea FIȘIERE. Acest lucru poate fi anulat cu variabila de mediu WCDHOME.
HOME definește, de asemenea, de unde să înceapă scanarea discului atunci când este utilizată opțiunea -s. Acest lucru poate fi anulat cu variabila de mediu WCDSCAN.
Pentru versiunea Unix, Cygwin, Windows PowerShell, WinZsh și MSYS este necesar ca HOME sau WCDHOME să fie definită. Pentru celelalte versiuni ale wcd utilizarea acestor variabile este opțională.
Dacă HOME este definită pe DOS/Windows, wcd va plasa toate fișierele sale (treedata.wcd, extra.wcd, alias.wcd, ban.wcd, wcd.go) în directorul HOME. Comportamentul wcd este atunci similar cu versiunea Unix a wcd. Wcd va scana implicit discul din HOME. Unitățile nu vor fi scanate automat prin schimbarea la acestea. Trebuie să spuneți în mod explicit acest lucru wcd-ului. De exemplu:
wcd -S c: -A d: -A e:Potrivirea directoarelor este acum globală pentru toate unitățile scanate.
Variabila de mediu WCDHOME poate fi folosită pentru a schimba locația fișierelor wcd. Dacă sunt definite atât HOME cât și WCDHOME, WCDHOME va fi folosită în loc de HOME.
În versiunile wcd anterioare versiunii 5.1.5, WCDHOME a schimbat și directorul de scanare implicit. Acest lucru s-a schimbat. De la versiunea 5.1.5, WCDHOME nu schimbă directorul de scanare implicit. A se vedea opțiunea -s. Începând cu versiunea 5.1.5, utilizați variabila de mediu WCDSCAN pentru a anula directorul de scanare implicit.
Exemplu pentru linia de comandă DOS, Windows, OS/2:
set WCDHOME=C:\Users\erwin\wcdUn exemplu pentru shell-uri de tip POSIX:
export WCDHOME="$HOME/.wcd"Un exemplu pentru shell-uri de tip Csh:
setenv WCDHOME "$HOME/.wcd"Utilizați variabila de mediu WCDSCAN pentru a anula directorul de scanare implicit HOME. Definiți o listă separată de două puncte (Unix) pentru a defini mai multe directoare. Pe DOS/Windows, faceți lista separată prin punct și virgulă.
Exemple pentru linia de comandă DOS, Windows, OS/2:
set WCDSCAN=C:\Users\erwin;D:\data
set WCDSCAN=%HOMEDRIVE%%HOMEPATH%;\\projectdrive\projectXUn exemplu pentru shell-uri de tip POSIX:
export WCDSCAN="$HOME:/projectdisk/projectX"Un exemplu pentru shell-uri de tip Csh:
setenv WCDSCAN "$HOME:/projectdisk/projectX"Specificați filtre cu variabila de mediu WCDFILTER. Toate directoarele care nu se potrivesc cu filtrul (filtrele) sunt ignorate. O listă poate fi specificată prin separarea filtrelor prin separatorul de cale shell. Similar cu specificarea variabilei PATH. Ignorarea/respectarea diferenței dintre majuscule/minuscule este impusă de sistemul de operare.
Un exemplu pentru linia de comandă DOS, Windows, OS/2:
set WCDFILTER=projects;docUn exemplu pentru shell-uri de tip POSIX:
export WCDFILTER="projects:doc"Un exemplu pentru shell-uri de tip Csh:
setenv WCDFILTER "projects:doc"Căile specificate cu variabila de mediu WCDBAN vor fi interzise de wcd. A se vedea, de asemenea, opțiunea -b. Specificați o listă de căi separate prin separatorul shell PATH.
Căile specificate cu variabila de mediu WCDEXCLUDE vor fi excluse de wcd. A se vedea, de asemenea, opțiunile -x și -xf. Specificați o listă de căi separate prin separatorul shell PATH.
Un exemplu pentru linia de comandă DOS, Windows, OS/2:
set WCDEXCLUDE=*/windows;*/temp;*CVSUn exemplu pentru shell-uri de tip POSIX:
export WCDEXCLUDE="/dev:/tmp:*CVS"Un exemplu pentru shell-uri de tip Csh:
setenv WCDEXCLUDE "/dev:/tmp:*CVS"Stabilește baza directoarelor acasă ale utilizatorului. Pe DOS/Windows, valoarea implicită este \\users. Pe Unix/Cygwin, valoarea implicită este /home. Această variabilă este utilizată pentru a scana fișierele treedata.wcd/extra.wcd ale altor utilizatori. A se vedea, de asemenea, opțiunile -u și +u. În modul de mesaje detaliate, wcd va afișa toate filtrele, interdicțiile și excluderile. A se vedea opțiunea -v.
Wcd dă preferință variabilei WCDSTACKFILE în defavoarea numelui implicit al fișierului stivă (vedeți secțiunea FIȘIERE). Cu această variabilă, fiecare shell (sau emulator de terminal utilizat) poate avea stiva sa privată de directoare utilizate.
Pentru a utiliza un fișier unic bazat pe timp HH:MM:SS-DD.LL.AAAA pentru fiecare shell interactiv deschis.
export WCDSTACKFILE=$HOME/.wcd/stack.$(date +%H:%M:%S-%d.%m.%Y)Pentru o stivă per xterm(1), utilizați variabila de mediu xterm WINDOWID:
export WCDSTACKFILE=$HOME/.wcd/stack.$WINDOWIDPentru screen(1) GNU, pentru a utiliza stiva pe ecran:
export WCDSTACKFILE=$HOME/.wcd/stack.$WINDOWDacă este definită variabila de mediu TERMINFO, wcd cu interfața „ncurses” verifică o definiție de terminal local înainte de a verifica în locația standard. Acest lucru este util dacă definițiile terminalelor nu sunt într-o locație standard. Locațiile standard utilizate adesea sunt /usr/lib/terminfo și /usr/share/terminfo.
Wcd cu interfața „PDCurses” recunoaște variabila de mediu PDC_RESTORE_SCREEN. Dacă această variabilă de mediu este definită, „PDCurses” va prelua o copie a conținutului ecranului în momentul în care wcd este pornit; când wcd iese, ecranul va fi restabilit. Un exemplu pentru linia de comandă Windows:
set PDC_RESTORE_SCREEN=1Windows permite salvarea doar a unei mici memorii tampon. Deci nu este întotdeauna posibil să se restabilească totul. Unele date-deșeuri pot fi afișate în consolă după ieșirea wcd dacă ați definit o dimensiune mare a memoriei tampon.
Scrierea a #!$SHELL pe prima linie a scriptului-go pentru shell de tip POSIX sau shell C este necesară pentru caracterele de 8 biți. În caz contrar, unele shell-uri ar putea crede că scriptul-go este un fișier binar și nu să nu-l citească. În Cygwin Bash, variabila SHELL trebuie definită în mediu folosind comanda export, altfel wcd nu poate citi variabila.
Wcd pentru DOS bash folosește $BASH în loc de $SHELL, deoarece $SHELL indică shell-ul de comandă DOS. Poate fi necesar să definiți $BASH cu o comandă export, altfel wcd nu poate citi variabila.
sh(1), bash(1), csh(1), ksh(1), zsh(1), locale(1), ncurses(1),
Wcd a fost scris de Erwin Waterlander <waterlan@xs4all.nl>
Pagina principală a proiectului: http://waterlan.home.xs4all.nl/
Pagina SourceForge a proiectului: http://sourceforge.net/projects/wcd/
Aspectul paginii de manual a fost furnizat de către Jari Aalto <jari.aalto@cante.net>.
NCD a fost scris inițial de Brad Kingsbury pentru „Norton Utilities” al lui Peter Norton, în jurul anului 1987. A se vedea, de asemenea, http://www.softpanorama.org/OFM/norton_change_directory_clones.shtml